O singurătate prea zgomotoasă

“Sunt instruit împotriva voinței mele.”

Hanta lucrează de treizeci de ani la presat hârtie veche. Mi s-a părut fascinant cum reușește să salveze cărți rare din grămezile de deșeuri.

“Cerul nu e uman.”

Uneori cele mai frumoase gânduri ajung la gunoi. Hanta le bea cu bere și le așază cu grijă în pachetele lui de hârtie.

“Când citesc, nu citesc de fapt.”

Singurătatea lui nu e tristă. E plină de Kant și Hegel care îi țin de urât în subsolul acela umed.

M-a pus pe gânduri imaginea șobolanilor care se luptă în canalizare. E o paralelă dură cu lumea noastră de deasupra.