Străini

“Arăți din ce în ce mai rău, Harada.”

Fiecare vizită la casa părintească îi fură din vitalitate. Iubirea lor îl consumă la propriu, ca un parazit tăcut.

“Era o fericire atât de pură, încât m-a speriat.”

E ciudat cum Harada acceptă vizitele la părinții lui morți. Uneori singurătatea te face să crezi orice scenariu imposibil.

Apartamentul ăla gol din Tokyo pare un personaj rece. Te face să simți fizic izolarea unui om divorțat care nu mai aparține nicăieri.

“Nu s-au schimbat deloc. Erau exact așa cum îi lăsasem.”

Părinții lui arată exact ca în ziua accidentului. Timpul lor s-a oprit, dar el a îmbătrânit și asta doare cel mai tare.