Bestiar

“Era un mod de a trăi care nu îngăduia nicio greșeală.”

E ciudat cum familia din casa cu tigrul își vede de viață. Acceptă pericolul ca pe un tabiet banal. Te face să te întrebi ce monștri accepți și tu zilnic în sufragerie.

“Când simt că am să vomit un iepuraș, îmi pun două degete în gură.”

Povestea cu iepurașii vărsați pe gură e pură anxietate. Uneori lucrurile mici și drăguțe te pot sufoca dacă nu le scoți la lumină. Devine fizic greu de citit pe măsură ce se adună.

Scrisoarea către doamna din Paris m-a pus pe gânduri. Ne ascundem mizeria sub preș ca să părem civilizați. Dar haosul interior găsește mereu o cale să iasă.

Copiii din poveștile astea văd lumea mult mai crud și clar. Ei nu caută explicații logice pentru ciudățenii. Pur și simplu le trăiesc fără masca de adult.