Cartea lui Manuel

“Lumea e un ghem de știri care dor.”

E ciudat cum personajele astea încearcă să crească un copil în timp ce pun la cale o revoluție. Manuel primește o moștenire din decupaje de ziare despre o lume violentă.

“Muzica mă salva de realitate, dar realitatea mă striga mereu.”

Andrés se simte mereu vinovat că preferă muzica în locul acțiunii politice directe. Uneori te simți prost că iubești arta când restul lumii arde.

Albumul pentru Manuel e un cadou trist și necesar în același timp. E modul lor de a-i spune că adevărul e plin de sârmă ghimpată.

“Suntem atât de umani încât ne încurcăm în propriile picioare.”

Grupul vrea să schimbe totul, dar se împiedică în propriile lor pofte și gelozii. Revoluția se face cu oameni care au defecte banale.