M-am hotărât să devin prost

“Fericirea este o stare de idioțenie.”

Antoine suferă pentru că vede prea clar tot ce e greșit în jur. Inteligența lui e ca o rană deschisă care nu se mai vindecă.

“Inteligența îl făcea nefericit, singur și sărac.”

Lumea pare mult mai primitoare pentru cei care nu își pun prea multe întrebări. Antoine încearcă să învețe arta de a ignora realitatea.

E fascinant cum personajul vrea să devină alcoolic doar ca să își amorțească mintea. Până și procesul ăsta îl transformă într-o analiză logică absurdă.

“Consumul era noua lui religie.”

Cumpărăturile inutile devin pentru el un fel de anestezie socială. Obiectele noi umplu golul lăsat de gândurile care îl chinuiau noaptea.