Starul

Mishima arată cum celebritatea transformă corpul într-o marfă. Rikuo nu mai posedă propriile mișcări sau zâmbete.

“Frumusețea lui era un zid ridicat între el și lume.”

Rikuo își privește chipul în oglindă ca pe un obiect străin. Mi s-a părut trist cum perfecțiunea lui fizică îl golește de orice urmă de viață reală.

Plictiseala de pe platoul de filmare pare mai grea decât munca în sine. Actorul devine o simplă imagine care așteaptă să fie consumată de public.

“Publicul nu iubește omul, ci ecoul propriei sale dorințe.”

E ciudat cum fanii iubesc o mască, nu un om. Rikuo știe asta și se simte tot mai singur în mijlocul adorării lor.