Suferințe timpurii

“Castanul de la numărul 7 îmi pare un uriaș trist.”

E ciudat cum Andi vede lumea prin obiecte mărunte. O cutie de chibrituri sau un miros de iarbă devin ancore pentru o copilărie care stă să dispară.

M-a pus pe gânduri felul în care copiii simt pericolul fără să aibă cuvinte pentru el. Andi simte că lumea părinților lui se clatină, chiar dacă nimeni nu îi explică de ce.

“Dinga știa totul despre tristețea mea.”

Câinele Dinga e singurul care pare să înțeleagă singurătatea lui Andi. Loialitatea animalului e singurul lucru stabil într-o lume care o ia razna.

Scenele cu tatăl lui sunt atât de fragile. Eduard Sam e un amestec de geniu și nebunie, iar fiul lui îl privește cu o admirație amestecată cu teamă.