A Filha do Rei do Pântano

“Lumea mea era mică, dar era întreagă.”

Helena a învățat să vâneze înainte să știe ce e acela un magazin. Natura nu e un decor frumos pentru ea. Este singura limbă pe care tatăl ei a lăsat-o să o vorbească.

E ciudat cum poți să iubești un monstru dacă el e singura ta lume. Ea îl vedea ca pe un zeu al mlaștinii. Abia mai târziu a înțeles că mama ei era o prizonieră.

“Pielea mea este jurnalul lui.”

Tatuajele de pe pielea ei sunt ca o hartă a unei traume pe care nu o poate șterge. Fiecare semn e o amintire brutală despre posesie. Tatăl ei a marcat-o ca pe un teritoriu cucerit.

Uneori, abilitățile care te ajută să supraviețuiești în sălbăticie te izolează de oameni. Helena știe să citească urmele unui elan, dar nu știe să aibă încredere în vecini. Trecutul o urmărește prin mirosul de mâl.