Cartea neagră

Galip caută prin tot Istanbulul o soție care parcă s-a topit. Realizezi repede că el se caută de fapt pe sine în urmele lăsate de ea.

“Nimic nu poate fi atât de uluitor ca viața. Cu excepția scrisului.”

Orașul e plin de povești vechi ascunse sub straturi de praf. Fiecare obiect de la talcioc pare să aibă propria lui viață secretă.

Când citești coloanele lui Celâl, simți cum identitatea e doar un joc de oglinzi. Poți deveni altcineva doar scriind despre asta destul de mult.

“Pentru a fi tu însuți, trebuie să fii altcineva.”

M-am gândit mult la cum ne construim masca în fața celorlalți. Galip împrumută hainele și viața vărului său până când uită cine a fost.