Labirintul spiritelor (Cimitirul cărților uitate, #4)

“Sufletul ei era o hartă a sângelui.”

Alicia Gris poartă rănile războiului pe propriul corp. Uneori, singura cale de a face dreptate este să accepți că ești deja un om frânt.

Daniel Sempere caută adevărul despre moartea mamei sale. Realitatea e mult mai murdară decât orice amintire frumoasă din copilărie.

“Fiecare carte are un suflet.”

Cimitirul Cărților Uitate nu e doar un loc cu rafturi vechi. Este dovada că poveștile ne pot salva viața atunci când lumea de afară arde.

“Viața e un teatru de păpuși.”

Fermín are mereu o glumă pregătită pentru a ascunde teroarea trăită în închisoare. Umorul rămâne singura armă împotriva monștrilor în uniformă.